60.950 de tineri din UE, dintre care 2.343 români, vor primi câte un permis de călătorie gratuit pentru a vizita continentul european, conform rezultatelor ultimei runde de înscrieri pentru DiscoverEU, anunţate joi de Comisia Europeană.
Candidaţii selecţionaţi vor călători singuri sau în grupuri de până la cinci persoane în intervalul martie 2022 - februarie 2023, pentru o perioadă de până la 30 zile. În conformitate cu Pactul verde, participanţii vor călători în principal cu trenul, cu unele excepţii pentru a le permite şi celor care locuiesc pe insule să participe.
"Sporirea mobilităţii tinerilor, pe care aceste 60.000 de permise de călătorie o reprezintă, le oferă tinerilor oportunităţi deosebite de a traversa aceste vremuri dificile. 2022 are un început în forţă. Acesta va fi anul tinerilor europeni", a declarat vicepreşedintele pentru promovarea modului de viaţă european, Margaritis Schinas.
Runda de înscrieri din luna octombrie 2021 a fost deschisă tuturor tinerilor europeni născuţi între 1 iulie 2001 şi 31 decembrie 2003. În mod excepţional, s-au putut înscrie şi tinerii de 19 şi 20 de ani, deoarece rundele lor au fost amânate din cauza pandemiei de COVID-19. Dată fiind incertitudinea legată de evoluţia pandemiei, tuturor călătorilor li se vor oferi rezervări flexibile prin intermediul unui nou permis mobil de călătorie.
Comisia a lansat iniţiativa DiscoverEU în iunie 2018, în urma unei propuneri din partea Parlamentului European. Aceasta a fost integrată oficial în noul program Erasmus+ 2021-2027. Începând din iunie 2018, programul a finanţat 130.000 de permise de călătorie. Următoarea rundă de înscrieri va avea loc în primăvara anului 2022.
60.950 de tineri din UE, dintre care 2.343 români, vor primi câte un permis de călătorie gratuit pentru a vizita continentul european
București
9°C
Articole Similare

19
Unități de elită militare și din domeniul siguranței naționale din Europa se bazează pe armele de foc produse de Česká zbrojovka
19

24
Avertisment dur din industrie: transportul feroviar, dezavantajat fiscal în România în fața rutierului
24

1.514
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
1.514

1.609
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
1.609

104
FOTO VIDEO Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, mesaj pentru locuitori: Sunt foarte atent la toate sugestiile și la tot ceea ce trebuie făcut
104

1.543
România blochează explorarea gazelor din Marea Neagră - directorul general al Black Sea Oil & Gas
1.543

76
Cu cât au crescut exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Europa față de anul precedent
76

35
Shell este în discuții avansate cu Venezuela pentru mai multe zone de gaze
35

30
Companiile aeriene japoneze vor crește suprataxele pentru combustibil cu 50-100% pe fondul creșterii prețurilor la combustibil
30

60
Guvernul mongol a cerut Rusiei să nu majoreze prețurile produselor petroliere care îi sunt furnizate
60

62
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
62

144
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
144

131
Statele Unite și-au extins licența pentru tranzitul petrolului rusesc către China prin Kazahstan
131
















Comentează