Fermierii mici au la dispoziţie varianta finală a ghidului pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile de 15.000 de euro prin PNDR 2020, sesiunea de depunere a proiectelor urmând să fie lansată în cursul acestei luni, a anunţat, vineri, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
'Versiunea finală a ghidului solicitantului este deja disponibilă pe site-ul AFIR în vederea pregătirii documentaţiei de solicitare a fondurilor europene acordate pentru finanţarea fermelor mici. Sesiunea pentru depunerea proiectelor va fi lansată în cursul acestei luni, conform calendarului stabilit în cadrul Comitetului de Monitorizare pentru PNDR. Avem la dispoziţie o alocare de aproximativ 46 de milioane de euro pentru această sesiune, sumă care, din păcate, este insuficientă pentru numărul foarte mare de potenţiali beneficiari care ar dori să acceseze aceste fonduri pentru a-şi dezvolta fermele. Din informaţiile pe care le avem, la nivelul fiecărui judeţ sunt foarte multe proiecte care aşteaptă să fie depuse, fapt ce ne demonstrează că există atât o dorinţă foarte mare de a învesti în agricultură românească, cât şi o nevoie, şi mai mare, de finanţare a acestui sector', a menţionat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.
Micii fermieri pot primi prin intermediul submăsurii 6.3 'Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici' finanţare nerambursabilă în procent de 100% în valoare de 15.000 euro. Această sumă de bani se acordă în două tranşe: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanţare şi 25% din cuantumul sprijinului în momentul în care finalizează obiectivele propuse printr-un plan de afaceri.
Cheltuielile propuse prin Planul de afaceri, inclusiv capitalul de lucru, achiziţia de teren sau material biologic, efectuare de studii, precum cel pentru sectorul pomicol, sau cel privind potenţialul agricol, precum şi activităţile relevante pentru implementarea corectă a Planului de afaceri aprobat, pot fi eligibile atât timp cât susţin obiectivele propuse pentru dezvoltarea fermei, spun reprezentanţii AFIR.
Submăsura 6.3 din PNDR 2020 a beneficiat de o atenţie foarte mare din partea solicitanţilor de fonduri, fiind una dintre cele mai accesate. Până în acest moment, AFIR a finanţat efectiv 26.859 de ferme mici, în valoare de peste 203 milioane euro din care 2.209 proiecte, în valoare de peste 33 de milioane de euro, vizează zona montană.
Plăţile făcute de AFIR în conturile micilor fermieri, până în acest moment, au depăşit 154 de milioane de euro.
Ghidului solicitantului pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3) din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 a fost publicat vineri pe pagina oficială de internet a AFIR, www.afir.info, la secţiunea Investiţii PNDR.
46 de milioane de euro pentru dezvoltarea fermelor mici; sesiunea de depunere a proiectelor va fi deschisă în iulie (AFIR)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

922
Scumpirea combustibililor zguduie aviația: Wizz Air anunță mutări masive zboruri
922

1.024
Tranzacție uriașă de 2,75 miliarde de dolari pe piața globală a medicamentelor dezvoltate cu inteligenţă artificială (AI)
1.024

37
Două petroliere cu GPL destinate Indiei au traversat Strâmtoarea Ormuz în siguranţă
37

67
Dezbatere privind instituţiile supreme de audit şi viitoarea generaţie de lideri în guvernanţă europeană,organizată de SNSPA şi Curtea de Conturi
67

2.380
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
2.380

1.050
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
1.050

65
Rata a inflaţiei a depăşit 50% pe fondul războiului cu SUA şi Israel
65

1.172
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.172

2.965
Piața semiconductorilor se va prăbuși din cauza războiului din Iran: Rusia poate deveni un jucător cheie
2.965

2.861
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
2.861

51
Ministrul Muncii: „Nu avem reduceri din punct de vedere al cheltuielilor la asistența socială”
51

3.803
Furt de proporții uriașe: 12 tone de ciocolată ale unui gigant elvețian au dispărut în tranzit. Asta ar putea lăsa rafturile goale înainte de Paște
3.803

3.631
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.631
















Comentează