Poliţia a reţinut 18 persoane în legătură cu un incendiu care a avut loc sâmbătă într-un apartament din Beijing şi care s-a soldat cu 19 morţi, au anunţat marţi mass-media de stat chineze, informează dpa, conform agerpres.ro.
Incendiul a izbucnit într-un apartament dintr-o clădire cu trei etaje în cartierul Daxing. Opt minori se numără printre morţi, au anunţat autorităţile, potrivit agenţiei de presă Xinhua.
Pompierii suspectează că focul s-a declanşat în interiorul unei instalaţii de refrigerare de 5.000 de metri pătraţi, aflată în construcţie, în subsolul clădirii.
Printre cei reţinuţi se află managerii apartamentelor clădirii, lucrători din electricitate şi din construcţii la instalaţia de refrigerare. Autorităţile au declarat că niciunul dintre lucrători nu avea calificările necesare.
Autorităţile capitalei chineze au ordonat controale de siguranţă timp de 40 de zile în întregul oraş.
Accidentele provocate de erori în construcţii şi de proasta verificare a siguranţei au fost un lucru obişnuit în timpul urbanizării rapide a Chinei în ultimii ani.
18 persoane reținute după incendiul mortal dintr-un apartament din Beijing
București
16°C
Articole Similare

3
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
3

280
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
280

694
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
694

20
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
20

769
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
769

49
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
49

129
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
129

73
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
73

17
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
17

37
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
37

31
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
31

1.974
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.974

63
ONU avertizează: Țări din Orientul Mijlociu profită de război pentru a restricţiona drepturile omului şi a intensifica represiunea statală
63
















Comentează