Un număr de 166 de deţinuţi încarceraţi la Penitenciarul Miercurea Ciuc au votat, sâmbătă, la referendumul pentru modificarea Constituţiei, după ce şi-au exprimat în scris această dorinţă, potrivit Agerpres.
Potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de directorul Penitenciarului Miercurea Ciuc, comisar şef Miklos Zoltan, în cursul zilei de vineri, 166 de deţinuţi care au drept de vot şi-au exprimat în scris intenţia de a vota la referendum, iar 35 au spus că nu vor să participe la această consultare.
În incinta penitenciarului, într-un spaţiu unde au loc activităţi educative, au fost amenajate două cabine de vot şi sâmbătă a fost adusă o urnă specială de la secţia de votare unde este arondată unitatea.
Miklos Zoltan a spus că au votat toţi cei 166 de deţinuţi care şi-au exprimat această opţiune, procesul electoral finalizându-se în aproximativ două ore şi jumătate.
Cel mai tânăr deţinut care a votat are 19 ani, iar cel mai în vârstă 69 de ani.
Dintre cei care au votat, deţinutul cu cea mai mică pedeapsă, respectiv 10 luni şi 20 zile a fost încarcerat pentru conducere fără permis, iar cel care ispăşeşte cea mai mare pedeapsă, de 17 ani, a fost condamnat pentru omor.
În judeţul Harghita au fost amenajate 290 de secţii de votare şi sunt aşteptaţi la urne 269.066 alegători, care sunt înscrişi pe listele electorale permanente.
166 de deținuți încarceraţi la Penitenciarul Miercurea Ciuc au votat la referendumul pentru modificarea Constituției
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.290
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
1.290

2.988
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
2.988

3.449
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
3.449

725
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
725

678
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
678

844
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
844

2.590
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
2.590

15.107
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
15.107

2.561
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.561

1.551
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.551

1.718
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.718

3.923
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.923

2.725
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.725
















Comentează